Asociația italiană pentru protecția drepturilor consumatorilor, CODACONS, anunță că Juventus Torino ar putea fi găsită vinovată de fals în contabilitate, cee ce i-ar aduce mari uriașe sancțiuni.
În Italia s-a declanșat un întreg scandal privind plusvalențele fictive, iar fenomenul ia amploare. Juventus nu este singurul club din Serie A care pare să fi modificat fictiv cifrele din contabilitate.
CODACONS susține că Juventus ar putea fi chiar retrogradată și deposedată de cel puțin două tituluri de campioană, dacă va fi găsită vinovată de fraudă. CODACONS a fost întotdeauna într-o strictă relație cu CONI – Comitetul Olimpic Italian, iar președintele acesteia, Marco Donzelli, a dezvăluit informații privind acheta ce vizează câștigurile de capital ale lui Juventus din ultimii ani.
Iată ce a declarat Marco Donzelli în Peninsulă pe acest subiect:
„Sistemul acuzator e foarte grav și aruncă o lumină sumbră asupra ultimelor campionate de fotbal, și pentru că a existat o adevărată dominație torineză în ultimul deceniu, care s-a încheiat în 2021 cu titlul cucerit de Inter.
Dacă Juventus ar fi câștigat în mod ilegitim un avantaj față de cluburile rivale din Serie A cu operațiuni de acest tip, atunci Federația și Autoritatea pentru competiția de piață vor trebui să intervină și să-i sancționeze pe cei responsabili.
Din acest motiv și pentru a proteja miile de fani, vom depune o plângere la Antitrust și la Parchetul Federal prin care cerem retrogradarea în Serie B și revocarea ultimelor titluri câștigate în umbra acestor operațiuni potențial ilegale”.
Mai exact, sunt vizate 42 de transferuri în care a fost implicată Juventus Torino, în ultimele trei sezoane, din totalul de 62. Cele mai ciudate câștiguri de capital artificial au fost înregistrate în cazul lui Cristiano Ronaldo. De asemenea, schimbul Arthur – Pjanic, cu Barcelona, a ridicat și el foarte multe semne de întrebare.
Procuratura a luat la „puricat” aproximativ 280 de milioane de euro. Acuzarea cercetează un bilanț de plusvalențe fictive în trei exerciții contabile, între 2018 și 2021. Interceptările convorbirilor telefonice stau la baza acestui dosar exploziv!
Corriere dello Sport anunță că, în afară de Juventus, mai sunt vizate Napoli, Roma, Atalanta, Genoa și Sampdoria.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER